Vitamine recomandate pentru rezistenta dintilor

Lipsa unor vitamine din alimentatie poate avea urmari grave asupra danturii si gingiilor. Seniorii si adolescentii sunt categoriile care au de suferit cel mai des din cauza deficitului de vitamine, avand probleme in asimilarea nutrientilor. Modul de viata alert ne impinge, de cele mai multe ori, sa apelam la mancarea de tip fast-food, saraca in vitamine si minerale. Efectele nocive ale unei astfel de alimentatii se pot observa si la nivelul cavitatii orale.

 

Lipsa vitaminei C poate cauza sensibilitate gingivala

 

Vitamina C intervine in sintetizarea colagenului in organism. Colagenul este o proteina care face parte din structura osoasa, a cartilajelor, musculaturii si vaselor sangvine. Deficitul acestei vitamine poate provoca sensibilitate gingivala, determinand sangerari usoare. Vitamina C produce accelerari sau intarzieri ale eruptiei dentare in functie de modul de administrare, respectiv in exces sau in deficit, iar mecanismul este legat de rolul pe care vitamina il joaca in formarea matricelor organice.
Vitamina D, afectiunile gingivale si fracturile maxilare
Alaturi de calciu, vitamina D ajuta la mentinerea sanatatii osoase, cu rol important in metabolismul tesutului osos. Vitamina D faciliteaza absorbtia de calciu la nivel intestinal si depozitarea acestuia in oase si dinti.Carenta vitaminei D poate determina afectiuni ale gingiei si, bineinteles, fracturi ale maxilarelor. Cel mai important rol in mineralizarea tesuturilor dentare il are vitamina D. In lipsa ei, se produce rahitismul, caracterizat si prin intarzieri in eruptia dentara, iar la adulti favorizeaza osteoporoza. Un teren rahitic este favorabil anomaliilor dento-maxilare, cum ar fi sindromul cu compresie de maxilar sau ocluzia deschisa.
Carenta de vitamina K poate favoriza aparitia sangerarilor gingivale
Lipsa vitaminei K poate afecta si sanatatea orala. Fiziologic, aceasta vitamina este „fabricata” de bacteriile existente in intestine, intervenind in producerea proteinelor care permit coagularea sangelui. La nivel dentar, persoanele cu deficit de vitamina K pot prezenta sangerari abundente in urma unei extractii sau chiar dupa un detartraj, iar cicatrizarea plagilor dureaza foarte mult.
Vitaminele din grupul B sunt unele dintre cele mai importante in ceea ce priveste sanatatea dentara. Din pacate, deficitul de vitamine din complexul B afecteaza frecvent dentitia. Carenta se manifesta prin senzatia de arsura, in special in zona limbii, si determina afectiuni, precum stomatita aftoasa recurenta sau stomatita angulara.