Tratamente pentru durerile de dinti

dinti copiiDurerile dentare trădează problemele și afecțiunile de la nivelul gingiei, apariția unor carii sau prezența unei infecții la rădăcina unui dinte, afecțiuni grave care presupun un consult la medicul specialist în cea mai scurtă perioadă de timp.

În privința tratării și prevenirii durerilor de dinți, specialiștii ne oferă câteva recomandări, unele fiind la îndemână, altele găsindu-se în centrele de produse naturiste.

În vederea prevenirii durerilor dentare, sunt recomandate următoarele:

•    efectuați periajul dentar de cel puțin două ori pe zi și utilizați ața dentară, mai ales după masă, dar și apa de gură cu proprietăți speciale pentru nevoile danturii dumneavoastră

•    încercați ca după fiecare masă să consumați alune, brânză sau să vă clătiți gură cu apă, tocmai spre a diminua aciditatea din cavitatea bucală

•    în vederea prevenirii activității bacteriene specialiștii ne recomanda să ne clătim gură cu apa în care se vor pune câteva picturi de smirnă

•    consumul de ceaiuri este foarte recomandat de specialiști întrucât sunt o sursă incontestabilă de fluor, compus care are rolul de a preveni apariția cariilor

•    consumul de țelină este foarte indicat întrucât acesta va îndepărta tartrul.

În privința tratării durerilor dentare, specialiștii ne recomandă:

•    să aplicăm comprese reci în cazul în care avem dureri cauzate de o infecție, după care să clătim gura cu apă

•    să consumăm ceaiul de hamei, valeriană sau lăptuci sălbatice întrucât ne va diminua durerea dentară

•    să folosim un tampon de vată muiat în tinctura de echinaceea sau ulei de cuișoare care are rolul de a ameliora semnificativ durerile dentare.