Tinctura de ceapa rosie un bun antibiotic

Tinctura de ceapa rosie un bun antibiotic

115
0
DISTRIBUIȚI

ceapa rosie sanatateCeapa conține potasiu, magneziu, seleniu, vitamina C, vitamina B, acid folic și fibre, elemente extrem de importante pentru sistemul imunitar.

loading...

Iată câteva dintre cele mai populare tratamente naturiste cu ceapă roșie!

Tratamente naturiste cu ceapă roșie – remediu pentru reumatici

Ceapa conţine carbohidraţi, între 28 şi 36 de calorii (la 100 de grame), cantităţi importante de potasiu, calciu, fosfor, zinc, iod, cupru, vitaminele A, E, C, complexul B, proteine, precum şi substanţe cu proprietăţi antiseptice.

Specialiştii au descoperit că ceapa este un diuretic excelent, care favorizează eliminarea unei cantităţi importante de sodiu din organism. Datorită acestei proprietăţi, terapeuţii recomandă bolnavilor de gută, reumatism şi de azotemie (exces de uree sau de acid uric în sânge) să consume zilnic câte 150 g de ceapă crudă timp de 21 de zile.

Tratamente naturiste cu ceapă roșie – tuse persistentă

Dacă nu mai scapi de tuse, poţi prepara un leac pe cât de simplu, pe atât de eficient: amesteci cinci linguriţe de suc de ceapă cu opt linguriţe de miere. Leacul îl consumi în trei reprize, timp de cinci zile.

Efectele terapiei sunt extraordinare: accesele de tuse încetează şi elimini secreţiile acumulate. La fel de eficient pentru tusea persistentă este decoctul de ceapă. Băutura o prepari din două cepe, pe care le fierbi în 500 ml de apă, apoi o îndulceşti cu miere.

Tratamente naturiste cu ceapă roșie – tinctura de ceapă, un bun antibiotic

Tinctura de ceapă se prepară din 500 g de ceapă, care se pun la macerat în 500 ml alcool de 40 de grade. După 10 zile, lichidul se filtrează. Leacul, cu proprietăţi antibiotice, se administrează de trei ori pe zi (câte 30 de picături) în tratamentul arteritei, al bolilor interne din sfera aparatului respirator şi al bolilor de piele. În acest ultim caz, leacul se aplică pe pielea unsă înainte cu cremă de gălbenele.

Tratamente naturiste cu ceapă roșie – dizolvă calculii biliari

Specialiştii au constatat că ceapa poate preveni litiaza renală. În cazul persoanelor cu probleme care au mâncat câte o salată de ceapă (120 grame), asezonată cu suc de lămâie, timp de 18 zile, s-a observat o îmbunătăţire a stării de sănătate.

Un efect similar îl are consumul de ceapă în cazul litiazei biliare. Dacă ai calculi biliari trebuie să consumi câte trei linguriţe de suc de ceapă, pe care îl laşi să se macereze, timp de cinci ore, în trei linguri de ulei de măsline.

După 14 zile de tratament, faci o pauză de o săptămână, apoi repeţi procedura. Efectele nu se lasă aşteptate: în scurt timp, poţi elimina calculii biliari existenţi, dacă nu au dimensiuni prea mari, iar remediul previne şi formarea unor noi calculi biliari.

Tratamente naturiste cu ceapă roșie – vindecă rănile

Preparate corect, leacurile din ceapă roșie sunt foarte bune la vindecarea leziunilor. Foile exterioare ale cepei sunt mai bogate în antioxidanţi decât cele interioare. De asemenea, cu cât ceapa este culeasă mai târziu, cu atât puterea ei antioxidantă este mai mare.

Ceapa coaptă vindecă bătăturile: taie o ceapă în două şi las-o să se coacă pe o tăviţă la flacăra aragazului. Stropeşte ceapa cu oţet de mere şi pasta o aplici pe bătătură; o fixezi cu ajutorul unui pansament, menţinând-o timp de 12 ore.

Pentru călcâie crăpate aplică suc de ceapă amestecat cu ulei de măsline. Sucul de ceapă linişteşte durerea provocată de arsuri ale pielii.

Mai poţi trata cu ceapă roșie:

– cataplasmele cu ceapă coaptă în cuptor sunt indicate în caz de abces, furuncul, degerături şi de amigdalită;

– cataplasmele cu ceapă crudă pot fi un bun remediu pentru tratarea durerilor reumatice, a migrenelor şi în caz de dureri menstruale;

– sucul de ceapă este un bun tratament pentru afte, pistrui sau negi.