Rusia nu va trece de Romania

putinVizita lui Vladimir Putin în Ungaria este piatra de temelie de la care se va porni procesul de cucerire al României. La prima vedere războiul pare că nu se zărește la orizont, dar analizând dedesubturile situațiilor, într-un viitor scurt România va deveni teatrul de operațiuni ale armatelor rusești.

Încă din 2008, Vladimir Putin a expus lumii întregi planul său prin care dorește să dețină monopol pe zona Mării Negre. Dacă în acea vreme Germania aproba tacit acest proiect pentru că are atât de mare nevoie de gazele rusești, acum a venit momentul ca una dintre cele mai mari forțe ale Europei să decidă tabăra din care va face parte atunci când Al Treilea Război Mondial va începe. Făcând parte din NATO, Germania nu se poate declara neutră așa cum ar fi vrut, ci va fi nevoită să aleagă de partea cui se va alătura.

Nevoia de gaze nu îi permite să se certe cu ruşii. Dacă Germania va rămâne în barcă NATO, atunci teatrul de operaţiuni va deveni România. După cum se vede, Putin va încerca să facă o realitate din visul de secole al Rusiei, ieşirea la Marea Mediterană. Şerbia şi Ungaria vor constitui capete de pod pentru armatele ruseşti care urmează să traverseze România. Prin Serbia se va ocupa Croaţia, prin Ungaria se va pune o presiune uriaşă pe Occident.

Vizita lui Putin la Budapesta îl declară pe premierul Ungariei, Viktor Orban un aliat de nădejde în olanul Rusiei. Pentru ca jocul lui Orban să fie răsplătit cu vârf și îndesat, Putin a hotărât că a venit vremea să traseze noile hotare ale României și astfel țara noastră va fi divizată în două părți. Vestul se va alipi Ungariei și Estul va rămâne sub dominație rusească.

Planul acesta va fi pus în aplicare. fie pe cale pașnică sau chiar război. Rusia nu mai are răbdare și după ce va termina treaba în Ucraina va intra în forță și în România. Sursele de încredere susțin că este posibil și scenariul pașnic prin care UE și NATO să renunțe la România și s-o ofere pe tavă Rusiei pentru evitarea războiului. Indiferent de situație sau de scenariu, se pare că soarta României a fost decisă și nimeni nu va mai putea face ceva.