Istoria tradarii la romani

Istoria tradarii la romani

122
0
DISTRIBUIȚI

CUZA

Istoria tradarii la romani

loading...

Nu știu dacă trădarea și trădătorii sunt specifici numai nouă, românilor. Trădări au existat în toate civilizațiile, dar la noi, ele au schimbat cursul istoriei.

În timpul lui Burebista, statul dac ajunsese în culmea puterii sale. Marele împărat Cezar se temea de puterea lui Burebista. Nobilii nemulțumiți de autoritatea sa, l-au trădat pe Burebista. După moartea sa, statul dac s-a spart în mai multe bucăți.

Tezaurul lui Decebal a încăput pe mâna romanilor, după ce Bicilis, confidentul lui Decebal, a arătat locul unde era ascunsă comoara, râul Sargeția, a cărui albie fusese deviată pentru a ascunde comoara.

Vlad Țepeș a fost trădat de fratele său, Radu cel Frumos. Boierii au fost speriați de Vlad Țepeș și au hotărât să treacă de partea fratelui său, care era mai ușor de manipulat.

Istoricul Constantin C. Giurăscu descrie moartea tragică a domnitorului Radu de la Afumați. Neavând la îndemână oastea, domnitorul este obligat să fugă. Pe drum, la Râmnicu Vâlcea, boierii îl ajung și nerespectând lăcașul în care se refugiase, îl omoară. El a fost omorât în bisericuța de pe dealul Cetățuii, sub ochii preotului.  Crima pune în lumină cea mai urâtă boierime munteană.

Petru Rareș a fost fiul nelegitim al lui Ștefan cel Mare. A fost trădat de boierimea care s-a închinat lui Suleiman Magnificul.

Mihai Viteazul a devenit victima jocurilor de interese ale marilor puteri. Jacques Beauri a intrat în cortul domnitorului și i-a spus, ești prins! Domnitorul i-a răspuns, ba, și a dat să pună mâna pe sabie. În acel moment, un ofițer valon l-a împușcat și un altul i-a străpuns pieptul cu o sabie.

Constantin Brâncoveanu a avut o domnie de 25 de ani. Turcii îi promiseseră că va domni pe viață. Rudele sale l-au trădat.
La vârsta de 60 de ani, a fost dus la Stanbul, unde a fost torturat pentru că refuza să spună unde îi este averea. A fost decapitat după ce a fost obligat să asiste la decapitarea celor patru fii.

Horea, Cloșca și Crișan au fost trădați de prietenii lor, ţăranii români. Horea și Cloșca erau ascunși într-o colibă din Munții Gilăului. Câțiva consăteni le-au făcut o vizită, pretextând că sunt la vânătoare și s-au oprit să-i vadă. La scurt timp, mai mulți țărani s-au năpustit asupra lor și i-au predat autorităților. Mai târziu, tot prin trădare, a fost capturat și Crișan.

Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să părăsească Bucureștiul și să se refugieze la Brașov. Cauza a fost monstruoasa coaliție formată din liberali și conservatori.

În 24 iulie 1978, generalul Pacepa, șeful spionajului românesc, cere azil politic la ambasada SUA din Republica Federală Germania. A fost o lovitură grea pentru Ceaușescu. Era omul de încredere, cel care știa toate secretele țării.