Ce se intampla daca un om nu doarme suficient

Ce se intampla daca un om nu doarme suficient

123
0
DISTRIBUIȚI

somnCe se intampla daca un om nu doarme suficient

Confortul unui pat cald pare să nu fie suficient atunci când vine vorba de un somn odihnitor. Drept dovadă, aproximativ o treime dintre americani și-au făcut un obicei în a dormi mai puțin de șase ore pe noapte.

loading...

Potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, circa 30% dintre adulți dorm mai puțin de șase ore pe noapte, asta în ciuda avertizărilor medicilor, care recomandă cel puțin șapte ore de odihnă pe noapte pentru a ne menține sănătatea.

Iată, așadar, câteva dintre consecințele lipsei de somn!

Te îmbătrânește prematur

Persoanele care nu dorm suficient au riduri mai vizibile, ochii par injectați, cearcănele sunt mai proeminente, în timp ce pielea pleoapelor are un aspect flasc. Astfel, pielea își pierde în timp tonusul muscular, favorizând astfel apariția ridurilor.

Te îngrașă

Extenuarea este una dintre cauzele majore ale surplusului de kilograme. Atunci când ești obosit, metabolismul este încetinit și nu mai este capabil să proceseze eficient caloriile. În plus, oamenii care nu se odihnesc suficient tind să consume mai multe calorii.

Un sistem imunitar slăbit

Persoanele care nu dorm suficient suferă mai des de dureri de cap, iar organismul lor este mai sensibil în fața infecțiilor. Potrivit unui studiu recent, indivizii care dorm mai puțin de șase ore pe noapte sunt de patru ori mai predispuși să răcească.

Boli de inimă

Un studiu recent al Societății Europene de Cardiologie, bărbații care suferă de tulburări de somn riscă să sufere de accident vascular cerebral sau infarct. Lipsa somnului poate provoca, de asemenea, creșterea tensiunii arteriale și diabet, în cele din urmă.

Afectează creierul

Lipsa somnului nu duce doar la apariţia stărilor de oboseală, ci şi la pierderea celulelor de la nivelul creierului, atenţionează oamenii de ştiinţă. Cercetarea, publicată în Jurnalul Medical de Neuroştiinţe, a arătat că lipsa pentru perioade mai mari de timp a somnului poate creşte cu 25% riscul de pierde celulele cerebrale. Totodată, lipsa de somn ne face mai iritabili și mai sensibili.