Cate tone de aur are tezaurul Romaniei din Moscova

tezaur romania rusiaTezaurul României, trimis la ruşi acum aproape 100 de ani şi nerestituit statului român în totalitate, rămâne şi în zilele noastre învăluit într-o tăcere de aur. În plus, este o piedică în calea stabilirii unei relaţii diplomatice normale cu marea putere de la Răsărit.
14 Decembrie 1916, gara Iaşi. Este momentul în care tezaurul României – 1738 de lăzi pline cu lingouri de aur, bijuteriile Reginei Maria şi obiecte de patrimoniu cultural extrem de preţioase, toate estimate la peste 320 milioane lei-aur – sunt încărcate în 17 vagoane.
Averea ţării, trimisă în două tranşe la ruşi
Lăzile erau încărcate cu 91 de tone în monede istorice de aur, care aparţineau persoanelor private, companiilor şi băncilor particulare din România şi 2,4 tone de lingouri de aur, care aparţineau Băncii Naţionale a României; acţiuni, obligaţiuni, titluri de credit; colecţia de monede a Academiei Române, tablouri semnate de Grigorescu, Amann şi Luchian, cărţi rare, odoarele mănăstirilor din Moldova şi Muntenia, arhive, depozite, precum şi colecţii ale multor instituţii publice şi particulare. Destinaţia: Moscova. Scop? Siguranţă şi păstare.
Transferul tezaurului ţării la Moscova a avut loc în contextul primei conflagraţii mondiale, când armata română a fost obligată să lupte pe două fronturi. În cele din urmă, a fost nevoită să bată în retragere. Bucureştiul a fost ocupat de trupele germane, iar guvernul s-a refugiat la Iaşi. Este momentul în care autorităţile vremii au hotărât ca aurul, rezervele băncilor şi bunuri de mare valoare ale Academiei Române şi ale Bisericii să fie evacuate tot la Iaşi. Protocolul româno-rus de garantare a tezaurului pe perioada transportului şi depozitarii, semnat la 14 decembrie 1916, între generalul Mosolov, împuternicitul Rusiei şi ministrul de finanţe Victor Antonescu, a pecetluit soarta tezaurului României. Istoricul Ioan Scurtu scrie în lucrarea „Tezaurul României de la Moscova“ că în protocol se menţiona faptul că „Tezaurul Băncii Naţionale a României, precum şi celelalte lăzi se găsesc, începând din ziua în care au fost încredinţate delegatului Guvernului Imperial şi încărcate în vagoane, sub garanţia Guvernului Imperial al Rusiei în ceea ce priveşte securitatea transportului, securitatea depozitării, precum şi a înapoierii în România”. În vara anului 1917, pe fondul temerilor că armata română va ieşi învinsă pe frontul din Moldova, autorităţile române au luat decizia să mai trimită un tren cu valori la Moscova. De această dată, vorbim de 24 de vagoane în care au fost încărcate valori de aproape 1,6 miliarde lei aur aparţinând Băncii Naţionale şi 7,5 miliarde de lei aur, bijuterii, tablouri şi alte diferite depozite ale Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni. În documentele oficiale se spunea că toate „trec sub garanţia guvernului Rusiei în ceea ce priveşte securitatea transportului, depozitării, precum şi a înapoierii în România“.
Politicienii români nu au ştiut, din păcate, să evalueze corect realităţile din Rusia, atunci când au decis trimiterea tezaurului. „S-a isprăvit. Bolşevicii sunt victorioşi pretutindeni. Paza militară s-a retras de pe străzi. Guvernul bolşevic stăpân. Ceea ce lumea tot mai spera să nu se întâmple s-a întâmplat. Soarta noastră e pecetluită“ , nota, în 3 noiembrie 1917, Alexandru Lapedatu în propriul jurnal. Lapedatu nu s-a înşelat deloc. La începutul anului 1918, noul conducător al puterii de la Răsărit, Lenin, a rupt relaţiile diplomatice cu România. Fondul român de aur a fost declarat intangibil pentru autorităţile de la Bucureşti. În limbaj diplomatic, bolşevicii declarau că îşi asumă răspunderea de a-l „conserva” şi de a-l inapoia poporului român la o dată neprecizată. Practic, era vorba de sechestrarea tezaurului.
După ce Primul Război Mondial s-a încheiat, România a încercat în mai multe rânduri să obţină tezaurul de la ruşi, însă negociatorii ruşi au lansat ideea plină de cinism că „ar fi dispuşi să-l inapoieze doar la schimb cu Basarabia“. Întâlnirea cu „Cloşca cu puii de aur“, la Kremlin Propaganda de la Moscova anunţa în 1956 că tezaurul trimis de România la Moscova s-a întors acasă.
Numai că nu integral, ci numai o serie de obiecte.
Au ajuns la Bucureşti tablorile semnate de Grigorescu, Cloşca cu puii de aur, valori inestimabile pentru care cultura românească a suferit vreme de câteva decenii. Din cele 93,4 tone de aur ruşii au trimis doar 33 de kilograme. Mărturii de la preluarea unei părţi a Tezaurului românesc de la Moscova, avem de la academicianul Tudor Arghezi. „În 41 de ani, s-au succedat si la noi, în România, câteva generatii, ajunse cele mai multe la maturitate. Ele nu stiau ca avem odoare, ca osemintele de aur ale veacurilor românesti au existat vreodata si ca sunt… Cei care le stiau întrucâtva nu credeau ca le mai vedem. În copilarie, la vârsta de 16 ani, acum 60 de ani, am vazut ultima oara, la Bucuresti, „Closca cu puii de aur“. Acum, am întâlnit-o la Kremlin“, scrie Arghezi în articolul „Am intrat într-un vast univers de miracole lamurite. Toastul rostit la Kremlin la preluarea tezaurului de arta pastrat în URSS“. «Inventarul» în trei volume, de grosimea unui lat de palmă, îmbracat în piele cuprinde 8.623 de diviziuni. Tipărite într-adins pentru tezaurul românesc, elegantele registre pleacă odată cu avuţiile de artă ale ţarii la Bucuresti“.
Ulterior, problema restituirii tezaurului României a fost adusă în atenţie şi de fostul lider comunist Nicolae Ceauşescu. Şi încercările sale s-au lovit de negarea vehementă a ruşilor. Spre exemplu, unul dintre omologii săi, Brejnev, considera că problema tezaurului ţine de Regatul României şi de Imperiul ţarist şi nu de statele socialiste. 12 monezi de aur înapoiate după vizita lui Iliescu După căderea URSS, problema tezaurului României a revenit în prim-plan în 1994, în timpul vizitei făcută la Moscova de către preşedintele Ion Iliescu. De această dată, ruşii au aplelat la politica de tergiversări, atunci când a fost pusă în discuţie chestiunea restituirii tezaurului. Rezultatul vizitei preşedintelui Iliescu a fost o retrocedare simbolică a 12 monezi de aur în greutatea de 77 de grame, care au ajuns să fie datate şi înregistrate abia în 2008.
Tratatul româno-rus semnat în anul 2003 pasează mai departe responsabilitatea legată de tezaur unei comisii mixte de istorici români şi ruşi. A fost din nou o metodă acceptată de conducerea Rusiei pentru a scăpa de această problemă delicată. Tezaurul României, prin ochii istoricilor ruşi Nici poziţia istoricilor ruşi nu este prea diferită de cea a oficialilor de la Moscova. Ei pun refuzul de a restitui tezaurul pe seama faptului că România a ocupat Basarabia sovietică şi a participat împreună cu Germania Nazistă la invadarea URSS în perioada 1941-1944. Argumentaţia este susţinută chiar de istoricul Mihail Miagkov,şeful Centrului de istorie a Războaielor şi Geopolitic.