Alimente benefice daca ai steatoza hepatica

ficat_grasSteatoza hepatica, afectiune cunoscuta si sub numele de ficat gras, este tot mai des diagnosticata de medicii specialisti. Aceasta boala este provocata de acumularea de grasime in celulele ficatului si trage un semnal de alarma: trebuie sa va schimbati stilul de viata, in caz contrar, riscati sa ajungeti la ciroza.

Prima masura in steatoza hepatica este respectarea unui regim alimentar. Iar in cazul in care consumul de alcool este cauza bolii, renuntarea la acesta este primordiala. Din alimentatia recomandata in steatoza hepatica nu trebuie sa lipseasca fructele si legumele, cerealele integrale, branzeturile degresate, carnea slaba de pui si de vita.

De asemenea, este recomandat si consumul de peste (somon, macrou), deoarece este o sursa importanta de acizi grasi Omega 3 si Omega 6, care ajuta la reglarea nivelului colesterolului si a trigliceridelor.

Iata cateva alimente benefice daca ai steatoza hepatica:
1. Mere
Sunt cele mai bune fructe pentru ca reduc nivelul zaharului din sange, dar nu numai. Merele sunt foarte bogate in antioxidanti, fructele perfecte pentru detoxifierea ficatului.

Mai mult, merele contin acid malic, care ajuta la prevenirea formarii pietrelor la rinichi si are grija de aceste organe. Trebuie mancate cu coaja, deoarece acolo se gasesc chiar mai multe substante care lupta cu grasimea acumulata in ficat.

2. Lamaia
Probabil ca ati aflat pana acum despre multiplele beneficii ale lamailor si stiti cat de bine este sa beti un pahar cu apa cu lamaie pe stomacul gol, dimineata. Citricele detoxifiaza ficatul. In plus, gratie vitaminei C, lamaia intareste sistemul imunitar.

3. Grapefruit
Ca si lamaia, grapefruitul este unul dintre cele mai bune fructe pentru ficat. El contine enzime care stimuleaza un anumit proces prin care se elimina grasimile si toxinele din ficat.

De asemenea, acest fruct contine si naringenin, un flavonoid care ajuta organismul sa lupte si sa elimine grasimile acumulate in ficat.

4. Avocado
Trebuie consumat cu moderatie, nu mai mult de un fruct pe zi. Beneficiile rezulta din continutul bogat de acid oleic (un fel de acid gras monosaturat). Acesta ajuta organismul sa tina sub control nivelul colesterolului.

Si, un lucru foarte important, acest fruct contine fibre care mentin senzatia de satietate si reduc nivelul zaharului din sange.

5. Sfecla rosie
Sfecla rosie, precum si salata de sfecla cu hrean, prin continutul mare de betaina contribuie la ameliorarea afectiunii. Efecte curative mai prezinta salata de morcovi cruzi rasi cu ulei presat la rece si suc de lamaie.